Stiati ca?


Populația de cerb lopătar din regiunea Pătrăuți


Regiunea Pătrăuţi se află la 5-8 km nord de Suceava în Podişul Dragomirnei. Pădurile sunt extinse pe numeroase dealuri (Prisaca, Robilor, Obştea, Călineşti, Pătrăuţi, Ţigănia, Crujana, Vărăria, Năruişu, Adâncata, Zamostea) şi văi (Pătrăuţeanca, Crujana, Dragomirna, Cirincău, Călineşti, Humăria, Baranca, Valea Mare şi alţi afluenţi mai mici ai acestora), care se îndreaptă spre râurile Suceava şi Siret. Altitudinea maximă (520 m) se află în partea central-nordică (la obârşia pârâului Crujana), iar cea minimă în lunca Siretului, lângă Zamostea (280 m). Sectorul central al regiunii împădurite are altitudini de 420-500 m.Datele staţiei meteorologice Suceava indică o temperatură medie anuală a aerului de 7,4°C (maxim de 18,5°C în iulie şi minim -5,1°C, în ianuarie) şi o cantitate de precipitaţii atmosferice de 578,7 mm/an, cu maximul în iunie (92,9 mm) şi minimul în martie (24,3 mm). Populaţia de cerb lopătar a fost afectată de iernile grele 1985/1986 şi 1995/1996, găsindu-se atunci multe exemplare moarte.Pădurea, extinsă pe 9 km de la vest la est (Călineşti-Călugăreni) şi pe 15 km de la sud către nord (Pătrăuţi-Zamostea), are o suprafaţă de circa 11.000 ha, fiind alcătuită din fag (61%), carpen (16%), stejar şi gorun (12%) etc. Arboretele – cu vârsta medie de 75 de ani -, se încadrează ecosistemului „pădurilor est-carpatice de gorun cu carpen şi fag”. Satele din jur sunt: Pătrăuţi, Mitocu Dragomirnei, Lipoveni, Adâncata, Măriţei, Călineşti, Şerbăuţi, Calafindeşti, Călugăreni, Poiana şi Zamostea. Extinderea pădurii şi faptul că nu este traversată de drumuri modernizate sunt factori favorabili suplimentari pentru menţinerea cerbilor lopătari în acest areal.
Aducerea primelor exemplare
In 1955 s-a realizat studiul pentru colonizarea speciei pe fondul de vânătoare Pătrăuţi. Lângă cantonul silvic Crujana s-a construit, în 1956, un ţarc în suprafaţă de 3 ha (cu gard înalt de 2,5 m, realizat din nuiele de către locuitori din satul Pătrăuţi şi angajaţi ai Ocoalelor silvice Pătrăuţi şi Suceava), în care s-au amplasat 3 hrănitori unde s-au administrat trifoi, lucernă, castane -, şi 3 sărării, pârâul Crujana traversându-l prin mijloc (Motrescu, 1960).Ţarcul era amplasat în Poiana Crujana, la 380 m altitudine (azi la contactul u.a. 20 şi 39 din U.P. IV Pătrăuţi), la 4 km nord de satul Pătrăuţi. Tot în 1956, din parcul Şarlota (jud. Timiş) s-au adus, în două transporturi, 22 cerbi lopătari 1 , care, în anul 1957 au fost lăsaţi liberi. În 1961-1962, ţarcul a fost dezafectat (putrezise împrejmuirea).Lăzile cu cerbi lopătari au fost încărcate într-un vagon CFR în gara Şarlota, fiind ataşat la mai multe trenuri. Transportul a durat o săptămână şi s-a desfăşurat pe un traseu de 620 km, pe ruta Şarlota-Lipova-Simeria-Teiuş-Dej-Vatra Dornei-Suceava. Din gara Suceava-Burdujeni, cuştile au fost transportate până la ţarc cu căruţele Ocolului silvic Pătrăuţi. S-au adus atât exemplare mature, cât şi viţei. Hrana administrată pe durata transportului se afla în acelaşi vagon şi se administra în principal la staţionarea în gări.În luna decembrie 1957, temperaturile scăzute (până la -25°C) au afectat efectivul.Deşi lupii erau rar întâlniţi, s-a acţionat totuşi pentru eliminarea lor din regiune, astfel încât, în perioada 1956-1960, se împuşcaseră 10. În 1979 au apărut din nou lupi care nu au produs pagube efectivelor. După puţin timp lupii s-au retras în zona de munte.
   Dinamica populaţională
În 1958, numărul cerbilor lopătari ajunsese la 45, iar în 1960 erau 50 exemplare care se răspândiseră în pădurea din bazinul Crujanei. Astfel, numai în câţiva ani, efectivul a crescut de 2,2 ori. În 1967 s-au depăşit 200 exemplare (210), în anul următor constatându-se 255. Acelaşi efectiv s-a menţinut şi în 1969, an în care specia devine stabilă şi pe fondul de vânătoare Adâncata, în pădurile de la nord-vest şi vest de Pătrăuţi. În 1969, cea mai mare populaţie – 230 exemplare (95 masculi şi 135 femele) era în pădurile fondului cinegetic Pătrăuţi, mai puţine întâlnindu-se în pădurile fondului Adâncata (20 exemplare – 5 masculi şi 15 femele), câteva (5 ciute) ajungând până spre Zamostea. După lăsarea în libertate, s-a constatat o creştere a taliei exemplarelor şi o ameliorare a calităţii coarnelor (Motrescu, 1960, Goicea, 2002).În 1973, populaţia speciei atinsese 300 de exemplare (110 masculi şi 190 femele).Din anul 1974, acest ierbivor devine stabil şi în pădurile aflate la 10-13 km spre nord pe fondul cinegetic Zamostea, atunci existând acolo 10 perechi. Între 1977 şi 1989, masivul forestier Pătrăuţi a avut statut de unitate silvo-cinegetică de interes naţional (USIN). Astfel, beneficiind de protecţie totală, efectivele cerbului lopătar au crescut. În acel an, se depăşeşte valoarea de 500 de exemplare, din care: 135 masculi şi 230 femele pe fondul Pătrăuţi, 40 masculi şi 60 femele pe fondul Adâncata şi 25 masculi şi 20 femele pe fondul Zamostea. Biotopul cerbului lopătar a fost îmbunătăţit prin deschiderea de linii parcelare şi linii somiere, care apoi au fost cultivate cu plante trifoliene. Populaţia maximă (600 exemplare) s-a înregistrat în primăvara anului 1981, când s-au numărat: 150 masculi şi 200 femele pe fondul Pătrăuţi, 70 masculi şi 100 femele pe fondul Adâncata şi 40 perechi pe fondul Zamostea. Între 1977 şi 1984 s-au înregistat efectivele maxime pe cele trei fonduri de vânătoare: 375 exemplare (140 masculi şi 235 femele) pe fondul Pătrăuţi în 1984, 180 exemplare (80 masculi şi 100 femele) pe fondul Adâncata în 1980 şi 80 exemplare (40 masculi şi 40 femele) pe fondul Zamostea în 1981-1982. Iarna grea 1984-1985 a determinat reducerea la jumătate a efectivului - de la 495 la 245 exemplare! În anii 1988, 1992 şi 1993, specia se extinde şi în pădurile aflate la sud de Adâncata, către Feteşti-Siminicea, toate incluse fondului cinegetic Mitoc (10 perechi în 1988 şi 5 în 1993). Atunci s-a înregistrat dimensiunea maximă a arealului speciei - 18 km de la vest la est şi 20 km de la nord la sud, cuprinzând 4 fonduri de vânătoare (Pătrăuţi, Adâncata, Zamostea şi Mitoc). Menţionăm şi faptul că un taur a fost vânat pe fondul Mitoc în anul 1980. După 1990, condiţiile de linişte dar şi trofice s-au înrăutăţit (exploatări forestiere, prezenţa culegătorilor de ciuperci, cei care adună crengi uscate, păşunat abuziv), ceea ce a determinat tulburarea liniştii şi reducerea locurilor de adăpost. La toate se adaugă şi problema braconajului, dar şi înmulţirea câinilor vagabonzi care atacă cerbii lopătari prinzându-i de gât, mai ales iarna când, datorită frigului, slăbesc mult. Un astfel de caz - o ciută ruptă de câini - s-a constatat pe 9 ianuarie 2002 în subparcela 20 D a pădurii Pătrăuţi. Menţionăm şi faptul că pădurile unde există cerbi lopătari au fost accesibilizate, dinaintea anului 1970, cu peste 20 km de drumuri forestiere. Anul 1992 a fost ultimul în care s-au înregistrat peste 200 exemplare: 40 masculi şi 60 femele pe fondul Pătrăuţi, 20 masculi şi 65 femele pe fondul Adâncata, 15 masculi şi 30 femele pe fondul Zamostea şi 5 masculi cu 10 femele pe fondul Mitoc. Peste 100 de cerbi lopătari s-au înregistrat ultima dată în 2003. Cele 65 exemplare observate la începutul anului 2009 în regiune sunt concentrate în proporţie de 85% pe fondul cinegetic Pătrăuţi. Cerbii lopătari se întâlnesc cu precădere în păduri, mai rar ieşind pe terenurile agricole din jurul acestora. Aproximând arealul speciei după întinderea pădurilor de pe fondurile de vânătoare pe care s-a semnalat, notăm faptul că, de la suprafaţa de 5.000 ha în perioada 1957-1968, arealul a sporit la 8.000 ha în intervalul 1969-1973 şi 11.000 ha din 1974 până în prezent (cu excepţia anilor 1988 şi 1992-1993, când ajunsese la 13.000 ha). În ansamblu, populaţia de cerb lopătar a sporit de 27,3 ori în intervalul 1956-1981, după care s-a redus de 9,2 ori în perioada 1981-2009.Raportul între sexe a variat, în majoritatea anilor fiind corespunzător. Au fost însă şi ani când valorile sex-ratio au fost necorespunzătoare. De exemplu, pe fondul Adâncata, în 1992, erau 65 femele şi numai 20 masculi, iar în anul urmăror 40 de femele şi doar 10 masculi. Pe fondul Zamostea, la începutul anilor 1994, 2008 şi 2009, grupul de cerbi lopătari era alcătuit numai din femele, situaţie similară în cazul ultimilor doi ani şi pentru fondul Adâncata. Numărul de masculi l-a depăşit pe cel al femelelor în 1976-1977 pe fondul Zamostea (erau atunci 25 masculi şi 20 de femele). Mărimea cârdurilor s-a redus de la 30-40 exemplare/cârd, în perioada 1975-1984, la 15-20 exemplare/cârd în intervalul 1985-1990, apoi la 9-10 exemplare/cârd în deceniul 1991-2000. Din 2001 şi până în prezent, cârdurile sunt foarte mici, fiind formate din numai 4-5 cerbi lopătari. 
   Recolte
Exemplarele recoltate au fost numeroase. Cele mai multe, pe cele trei fonduri de vânătoare au fost la Pătrăuţi: 91 în 1984 (1 mascul şi 90 femele); 75 în 1985 (22 masculi şi 53 femele); 65 în 1977 (20 masculi şi 45 femele) şi 64 în 1978 (44 masculi şi 20 femele); multe din exemplarele din 1984 şi 1985 de fapt au fost găsite moarte datorită iernii aspre de atunci; Majoritatea au fost recoltate în cadrul acţiunilor de selecţie. De asemenea, s-au vânat şi exemplare pentru trofee. Pe fondul cinegetic Pătrăuţi, cele mai valoroase trofee au obţinut următoarele punctaje CIC: 183,8 puncte (16 noiembrie 1991), 171,8 puncte (3 decembrie 1990), 166,6 puncte (8 ianuarie 1986), 166,2 puncte (2 noiembrie 1995), 157,6 puncte (8 ianuarie 1986) şi 148,1 puncte (1 noiembrie 1999). Unele dintre acestea s-au obţinut în cadrul vânătorilor oficiale, cum au fost cele din 1986. Un trofeu al cărui punctaj îl încadra la medalia de aur a fost obţinut în anul 1976. Pe fondul Adâncata s-a obţinut un trofeu valoros (140 puncte CIC) pe 22 octombrie 1998, iar pe fondul Zamostea un trofeu de 135,2 puncte CIC pe 6 noiembrie 1998. S-au găsit şi exemplare moarte (din diferite cauze) aflate în putrefacţie. În regiunea Dărmăneşti-Pătrăuţi-Dragomirna, numai în intervalul 1973-1978 s-au identificat 19 astfel de cazuri: 4 în 1973 (un mascul şi trei femele), 2 în 1974 (un mascul şi o femelă), 4 în 1975 (2 masculi şi 2 femele), 4 în 1977 (2 masculi şi 2 femele), 5 în 1978 (2 masculi şi 3 femele). Un mascul mort de bătrâneţe a fost găsit în ziua de 15 decembrie 1983 în apropierea satului Lipoveni. Alte exemplare au murit accidentate, ca de exemplu pe fondul Pătrăuţi - două în luna februarie 1988 şi altul (mascul de 3 ani) pe 15 iulie 2002, iar pe fondul Adâncata – unul în anul 1977 (accidentat pe şoseaua Suceava-Dorohoi). 
     Alte aspecte
În perioada cu efectiv mare, exemplare afectate de fenomenul de albinism erau numeroase, îndeosebi femele, dar şi masculi cu trofee valoroase. De exemplu, în 1995, pe fondul de vânătoare Pătrăuţi existau 7 femele albe. Indivizi albinoşi s-au constatat şi în 2004. Mai puţine erau închise la culoare (negricioase). Atunci când populaţiile erau mari, mulţi cerbi lopătari ieşeau pe câmpurile vecine pădurii, producând daune culturilor de cartofi şi sfeclă de zahăr (le consumau frunzele). Pentru administrarea de hrană complementară în sezonul rece, numărul de hrănitori a crescut de la 27 în 1960 la 100 în 1971, apoi la 226 în 1978 şi 241 în 1998. În 2009 erau 160. A sporit şi numărul sărăriilor de la 28 în 1960 la 120 în 1971 şi la 176 în 1998. În 2009 erau 166.
Concluzii
În pădurile Pătrăuţilor se menţine unica populaţie a acestei specii din Bucovina. Originea acesteia este în nordul Banatului. De la locul iniţial de populare (ţarcul Crujana), cerbii lopătari s-au extins spre nord-vest şi nord. Populaţia maximă (600 exemplare) s-a înregistrat în primăvara anului 1981. Actualmente, cerbii lopătari sunt răspândiţi pe fondurile de vânătoare Pătrăuţi, Adâncata şi Zamostea, arealul speciei fiind de circa 11.000 ha. Cele 65 exemplare observate la începutul anului 2009 în regiune sunt concentrate în proporţie de 85% pe fondul cinegetic Pătrăuţi.
Note
Autorii aduc mulţumiri pentru informaţiile furnizate, în vara anului 2009, de domnul Valerian Cramarciuc (în vârstă de 85 de ani) din satul Pătrăuţi, fost pădurar de vânătoare, care a însoţit de la Şarlota la Pătrăuţi transporturile de cerbi lopătari.


0 comentarii: