Masacrul de la Fantana Alba
Masacrul de la fantana alba Bucovina
Motto: “Ilie Vasca, din Patrauti, a spus odata, in romaneste, in lagar: «Romanul n-a stat in genunchi niciodata decat in fata lui Dumnezeu»”
S-au implinit, in prima zi a lunii aprilie, 71 de ani de la Masacrul de la Fantana Alba, in Duminica Pastelui anului 1941. Supranumit si “Katyn-ul romanesc”, este unul dintre cele mai tragice evenimente din istoria noastra, declansat in momentul in care in jur de 3.000 de romani au incercat sa treaca granita sovieto-romana trasata ca urmare a ultimatumului din 28 iunie 1940, prin care Romania a fost fortata sa cedeze URSS un teritoriu cu peste 3 milioane de locuitori.Localitatea Fantana Alba se afla pe teritoriul Ucrainei de azi, la numai cateva sute de metri nord de frontiera cu tara noastra. Incepand din anul 1991, face parte din raionul Adancata al regiunii Cernauti din cadrul Ucrainei independente. E bine sa ne reamintim, insa, ca teritoriul actual al localitatii a apartinut dintotdeauna regiunii istorice Bucovina a Principatului Moldovei, anexata, in ianuarie 1775, de Imperiul Habsburgic (Austria de astazi), dupa Razboiul ruso-turc (17681774). Dupa Unirea Bucovinei cu Romania, la 27 noiembrie 1918, satul Fantana Alba s-a intors acasa, facand parte din Plasa Siretului a judetului Radauti. Ca urmare a nenorocitului si nedreptului Pact Ribbentrop-Molotov (1939), Bucovina de Nord e smulsa, din nou, din trupul Romaniei, si anexata URSS.Trupele Armatei Sovietice si-au facut aparitia in satul Fantana Alba in ziua de 30 iunie 1940. Familiile romane, luate prin surprindere, au incercat sa treaca granita inapoi, in Romania, unde isi lasasera agoniseala de-o viata, rudele si casele. Potrivit rapoartelor oficiale sovietice, “471 de persoane au trecut granita ilegal din zonele Hliboca, Herta, Putila si Storojinet, intr-o zona patrulata de granicierii sovietici. Dupa primul an de ocupatie sovietica, datele oficiale din Ucraina aratau ca un numar de peste 7.000 de oameni s-au refugiat in Romania.”Urmarea a fost ca autoritatile sovietice au trecut la represalii: au intocmit liste cu familiile care aveau rude in Romania, declarandu-i “tradatori de tara” pe membrii acestora si deportandu-i la munca fortata in Siberia si Kazahstan. “Listele Unitatii 97 de patrulare numarau, la 1 ianuarie 1941, aproximativ 1.085 de persoane, alte liste includeau un numar de 1.294 de persoane, la 7 decembrie 1940. Si persoanele care erau doar banuite ca ar avea intentia sa fuga in Romania erau considerate tradatoare de tara si, prin urmare, arestate si deportate.” “Aproximativ 40 de familii din localitatea Suceveni au incercat sa treaca granita noaptea, la Fantana Alba, pe 15 noiembrie 1940. Dupa o confruntare cu patrulele sovietice, trei dintre romanii care voiau sa vina inapoi in Romania au fost ucisi, iar alti doi raniti au ajuns pe mainile sovieticilor. Ceilalti au reusit sa ajunga la Radauti.
Efectul a constat in deportarea tuturor rudelor celor 105 persoane. O noua incercare, de data asta incheiata tragic, s-a petrecut in noaptea de 6 februarie 1941, cand un grup de 500 de persoane, din satele Mahala, Cotul Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana si Ostrita, au vrut sa se refugieze in Romania, pentru a scapa de conducerea sovietica. Oamenii au fost surprinsi si rafale de mitraliere au fost trase asupra lor din mai multe directii. Au fost ucisi mai mult de trei sferturi dintre ei, printre care si organizatorii: N. Merticar, N. Nica si N. Isac. Doar 57 de persoane au reusit sa treaca in Romania, iar alti 44 au fost arestati si acuzati ca ar fi participat la o contrarevolutie. Doua luni mai tarziu, 12 dintre ei au fost condamnati la moarte, iar restul la 10 ani de munca fortata si pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. De asemenea, toate rudele lor au fost declarate tradatori de tara si deportate in Siberia si Kazahstan.”La 1 aprilie 1941, atunci cand NKVD-ul lansase zvonuri conform carora granicerii sovietici i-ar fi lasat pe mai multi romani sa treaca granita in Romania, un grup mare de oameni, din mai multe sate de pe valea Siretului (Patrautii-de-Sus, Patrautii-de-Jos, Cupca, Corcesti, Suceveni), a format o coloana pasnica de peste 3.000 de persoane, care se indrepta spre granita sovieto-romana. “Oamenii purtau cu ei un steag alb cu insemne religioase – icoane, prapuri si cruci din cetina (n.n.- era Zi de Pasti!). Insa granicierii sovietici, ascunsi in padure, au tras in ei din plin, un foc continuu, in poiana Varnita, la circa 3 kilometri de granita romana. Cei care au supravietuit au fost urmariti de cavaleristi si spintecati cu sabia. Masacrul nu s-a incheiat aici. Ranitii au fost legati de cai si tarati pana la un loc unde erau sapate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost ingropati de vii, conform unor documente din acea vreme. Batrani, femei, copii – nu a contat pentru soldatii sovietici -, toti au fost aruncati in gropile comune. Timp de doua zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi. Altii au fost arestati de NKVD din Hliboca (Adancata), iar dupa ce au indurat torturi, au fost si ei aruncati, de vii, intr-o groapa comuna din Cimitirul evreiesc al orasului.Peste acea groapa s-a turnat si s-a stins var. (…) Nu a fost de-ajuns ceea ce s-a intamplat pe 1 aprilie. In noaptea de 12 spre 13 iunie, trupele sovietice au ridicat peste 13.000 de romani, pe care i-au deportat in Siberia si Kazahstan. (…) In teritoriile evacuate romanii constituiau populatia bastinasa si formau majoritatea absoluta a populatiei. URSS a revendicat aceste teritorii sub pretextul ca ar fi locuite majoritar de ucraineni. Un neadevar strigator la cer!”
Anul trecut, in ziua de 12 aprilie, Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala a Parlamentului Romaniei, a adoptat propunerea legislativa nr. 796/2010, privind instituirea datei de 1 Aprilie ca “Zi Nationala in memoria romanilor – victime ale masacrelor de la Fantana Alba si alte zone, ale deportarilor si ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic, in Tinutul Herta, Nordul Bucovinei si intreaga Basarabie”. La initiativa Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, la Manastirea Putna, judetul Suceava, a fost ridicata, tot anul trecut, o Troita in memoria victimelor masacrului de la Fantana Alba.In luna aprilie a acestui an, comemorand Ziua Nationala in memoria romanilor – victime ale masacrelor de la Fantana Alba, la monumentele comemorative din padurea Varnita, locul macelului, a fost oficiata o slujba de pomenire a romanilor ucisi, in urma cu 71 de ani, de trupele sovietice. Slujba a fost oficiata de Arhimandritul Melchisedec Velnic, staretul Manastirii Putna, impreuna cu un grup de clerici. La ceremonie au participat Secretarul de stat pentru romanii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac, domnul Viorel Badea, presedintele Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni din cadrul Senatului Romaniei, domnul Ion Popescu, deputat in Rada Suprema a Ucrainei, presedinte al Uniunii interregionale “Comunitatea Romaneasca din Ucraina”, doamna Tatiana Popa, consul general al Romaniei la Cernauti. Acestia, alaturi de peste 50 de studenti care-si fac studiile la Suceava, jurnalisti romani, dar si localnici, au depus coroane de flori si s-au rugat pentru odihna sufletelor celor in jur de 3.000 de romani ucisi la 1 aprilie, in Duminica Pastelui anului 1941. Evenimentul a continuat la Manastirea Putna, unde, la invitatia Arhimandritului Melchisedec Velnic, staretul Manastirii, delegatia romana a participat la o alta slujba de pomenire a victimelor macelului de acum 71 de ani. Ceremonia s-a desfasurat la troita din curtea Manastirii, ridicata anul trecut.In discursul sau, Secretarul de stat pentru Romanii de Pretutindeni, Eugen Tomac, a evocat curajul celor peste 3.000 de romani nevinovati, ucisi in padurea de la Fantana Alba, de catre un regim totalitar necrutator, exprimandu-si speranta ca sacrificiul acestora nu va fi dat uitarii. “Este datoria noastra ca, an de an, sa aducem un omagiu acelor oameni – copii, femei, batrani – carora li s-a luat viata doar pentru faptul ca si-au dorit sa fie buni crestini in tara lor, alaturi de familie”- a subliniat secretarul de stat.”Varnita, o trista amintire” este cartea profesorului Gheorghe Mihailiuc, refugiat in Romania, unul dintre supravietuitorii macelului de la 1 aprilie 1941 din padurea Varnita, de langa satul Fantana Alba. Avea 16 ani cand, impreuna cu fratele sau Nicolae, mai mare cu trei ani ca el, a incercat sa treaca granita: “Ucigasii au asteptat cu degetul pe tragaci pana cand multimea a iesit la luminis. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pasii greoi ii purtau pe oameni spre un sfarsit fatal. Tricolorul din fata coloanei flutura mandru, demonstrand dragostea de neam si tara a romanilor bucovineni.Deodata linistea a fost sparta de groaznicul glas al armelor. Zgomotul mortii s-a raspandit hat departe peste codri. Cineva din multime a strigat: «La pamant!» Suvoiul neintrerupt de foc ne tinea culcati, cu respiratia curmata. In acea stare de incremenire, un barbat din primele randuri a strigat peste puterile sale: «Inainte, fratilor, ei nu vor cuteza sa ne omoare!». Dar chiar atunci a inceput macelul. Tragedia de acum jumatate de secol ma nelinisteste pana astazi, deoarece nu sunt convins ca-i imposibila repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat in cuvinte tot ce am vazut la Varnita. Era un adevarat iad de la pamant pana la cer. In ochii mei, un flacau voinic, cu tricolorul in mana, s-a prabusit intr-o balta de sange. Aud si acum strigatele lui cu groaza mortii pe buze: «Fugiti, oameni buni, eu raman aici, sa mor pentru libertate!»Iata si numele celor condamnati oficial pentru “tradarea” din 1 aprilie 1941, altii decat cei care au fost ucisi in zilele ce au urmat sau care, prinsi fiind, au murit in ancheta NKDV-ului: Vasile Grijincu, condamnat la moarte, mort in 4 iulie 1942. Sotia lui, Veronica, impreuna cu cei 8 copii deportati in Kazahstan; Ilie Vasca – intors din lagar in 1961; Nicolae Pogoja, 10 ani, mort in lagar; Vasile Onifriciuc, 10 ani, mort in lagar; Ilie Daca, 10 ani, mort in lagar; Nicolae Motrescu, 10 ani, mort in lagar; Teodor Daca, 10 ani, intors in 1961; Simion Pojaga, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Ioan Boiciuc, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Teodor Comarita, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Gheorghe Pojaga, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Ilie Ciucureanu, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Gheorghe Popescu, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Constantin Coroama, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Ioan Popescu, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Orest Dugan, condamnat la 8 ani, intors in 1961; Petru Schipor, 8 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Petru Pojaga, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Vasile Zmosu, 8 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Teodor Clingher, 8 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Cosma Crasneanu, 8 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei (cf. Cristina Pinzaru, “Despre Masacrul de la Fantana Alba – Katyn-ul romanesc, numai tacere”).
Dupa cum se poate observa, mai toti erau doar niste copii! Ce fel de fiinta poate fi cea care tortureaza si ucide copii nevinovati? Se confirma, inca o data, ca unele bipede cu aspect uman pot fi mai sangeroase decat fiarele padurii!
Efectul a constat in deportarea tuturor rudelor celor 105 persoane. O noua incercare, de data asta incheiata tragic, s-a petrecut in noaptea de 6 februarie 1941, cand un grup de 500 de persoane, din satele Mahala, Cotul Ostritei, Buda, Sirauti, Horecea-Urbana si Ostrita, au vrut sa se refugieze in Romania, pentru a scapa de conducerea sovietica. Oamenii au fost surprinsi si rafale de mitraliere au fost trase asupra lor din mai multe directii. Au fost ucisi mai mult de trei sferturi dintre ei, printre care si organizatorii: N. Merticar, N. Nica si N. Isac. Doar 57 de persoane au reusit sa treaca in Romania, iar alti 44 au fost arestati si acuzati ca ar fi participat la o contrarevolutie. Doua luni mai tarziu, 12 dintre ei au fost condamnati la moarte, iar restul la 10 ani de munca fortata si pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. De asemenea, toate rudele lor au fost declarate tradatori de tara si deportate in Siberia si Kazahstan.”La 1 aprilie 1941, atunci cand NKVD-ul lansase zvonuri conform carora granicerii sovietici i-ar fi lasat pe mai multi romani sa treaca granita in Romania, un grup mare de oameni, din mai multe sate de pe valea Siretului (Patrautii-de-Sus, Patrautii-de-Jos, Cupca, Corcesti, Suceveni), a format o coloana pasnica de peste 3.000 de persoane, care se indrepta spre granita sovieto-romana. “Oamenii purtau cu ei un steag alb cu insemne religioase – icoane, prapuri si cruci din cetina (n.n.- era Zi de Pasti!). Insa granicierii sovietici, ascunsi in padure, au tras in ei din plin, un foc continuu, in poiana Varnita, la circa 3 kilometri de granita romana. Cei care au supravietuit au fost urmariti de cavaleristi si spintecati cu sabia. Masacrul nu s-a incheiat aici. Ranitii au fost legati de cai si tarati pana la un loc unde erau sapate dinainte cinci gropi comune, iar unii dintre ei au fost ingropati de vii, conform unor documente din acea vreme. Batrani, femei, copii – nu a contat pentru soldatii sovietici -, toti au fost aruncati in gropile comune. Timp de doua zile, spuneau localnicii, s-ar fi auzit gemete din acele gropi. Altii au fost arestati de NKVD din Hliboca (Adancata), iar dupa ce au indurat torturi, au fost si ei aruncati, de vii, intr-o groapa comuna din Cimitirul evreiesc al orasului.Peste acea groapa s-a turnat si s-a stins var. (…) Nu a fost de-ajuns ceea ce s-a intamplat pe 1 aprilie. In noaptea de 12 spre 13 iunie, trupele sovietice au ridicat peste 13.000 de romani, pe care i-au deportat in Siberia si Kazahstan. (…) In teritoriile evacuate romanii constituiau populatia bastinasa si formau majoritatea absoluta a populatiei. URSS a revendicat aceste teritorii sub pretextul ca ar fi locuite majoritar de ucraineni. Un neadevar strigator la cer!”
Anul trecut, in ziua de 12 aprilie, Camera Deputatilor, in calitate de Camera decizionala a Parlamentului Romaniei, a adoptat propunerea legislativa nr. 796/2010, privind instituirea datei de 1 Aprilie ca “Zi Nationala in memoria romanilor – victime ale masacrelor de la Fantana Alba si alte zone, ale deportarilor si ale foametei organizate de regimul totalitar sovietic, in Tinutul Herta, Nordul Bucovinei si intreaga Basarabie”. La initiativa Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, la Manastirea Putna, judetul Suceava, a fost ridicata, tot anul trecut, o Troita in memoria victimelor masacrului de la Fantana Alba.In luna aprilie a acestui an, comemorand Ziua Nationala in memoria romanilor – victime ale masacrelor de la Fantana Alba, la monumentele comemorative din padurea Varnita, locul macelului, a fost oficiata o slujba de pomenire a romanilor ucisi, in urma cu 71 de ani, de trupele sovietice. Slujba a fost oficiata de Arhimandritul Melchisedec Velnic, staretul Manastirii Putna, impreuna cu un grup de clerici. La ceremonie au participat Secretarul de stat pentru romanii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac, domnul Viorel Badea, presedintele Comisiei pentru Romanii de Pretutindeni din cadrul Senatului Romaniei, domnul Ion Popescu, deputat in Rada Suprema a Ucrainei, presedinte al Uniunii interregionale “Comunitatea Romaneasca din Ucraina”, doamna Tatiana Popa, consul general al Romaniei la Cernauti. Acestia, alaturi de peste 50 de studenti care-si fac studiile la Suceava, jurnalisti romani, dar si localnici, au depus coroane de flori si s-au rugat pentru odihna sufletelor celor in jur de 3.000 de romani ucisi la 1 aprilie, in Duminica Pastelui anului 1941. Evenimentul a continuat la Manastirea Putna, unde, la invitatia Arhimandritului Melchisedec Velnic, staretul Manastirii, delegatia romana a participat la o alta slujba de pomenire a victimelor macelului de acum 71 de ani. Ceremonia s-a desfasurat la troita din curtea Manastirii, ridicata anul trecut.In discursul sau, Secretarul de stat pentru Romanii de Pretutindeni, Eugen Tomac, a evocat curajul celor peste 3.000 de romani nevinovati, ucisi in padurea de la Fantana Alba, de catre un regim totalitar necrutator, exprimandu-si speranta ca sacrificiul acestora nu va fi dat uitarii. “Este datoria noastra ca, an de an, sa aducem un omagiu acelor oameni – copii, femei, batrani – carora li s-a luat viata doar pentru faptul ca si-au dorit sa fie buni crestini in tara lor, alaturi de familie”- a subliniat secretarul de stat.”Varnita, o trista amintire” este cartea profesorului Gheorghe Mihailiuc, refugiat in Romania, unul dintre supravietuitorii macelului de la 1 aprilie 1941 din padurea Varnita, de langa satul Fantana Alba. Avea 16 ani cand, impreuna cu fratele sau Nicolae, mai mare cu trei ani ca el, a incercat sa treaca granita: “Ucigasii au asteptat cu degetul pe tragaci pana cand multimea a iesit la luminis. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pasii greoi ii purtau pe oameni spre un sfarsit fatal. Tricolorul din fata coloanei flutura mandru, demonstrand dragostea de neam si tara a romanilor bucovineni.Deodata linistea a fost sparta de groaznicul glas al armelor. Zgomotul mortii s-a raspandit hat departe peste codri. Cineva din multime a strigat: «La pamant!» Suvoiul neintrerupt de foc ne tinea culcati, cu respiratia curmata. In acea stare de incremenire, un barbat din primele randuri a strigat peste puterile sale: «Inainte, fratilor, ei nu vor cuteza sa ne omoare!». Dar chiar atunci a inceput macelul. Tragedia de acum jumatate de secol ma nelinisteste pana astazi, deoarece nu sunt convins ca-i imposibila repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat in cuvinte tot ce am vazut la Varnita. Era un adevarat iad de la pamant pana la cer. In ochii mei, un flacau voinic, cu tricolorul in mana, s-a prabusit intr-o balta de sange. Aud si acum strigatele lui cu groaza mortii pe buze: «Fugiti, oameni buni, eu raman aici, sa mor pentru libertate!»Iata si numele celor condamnati oficial pentru “tradarea” din 1 aprilie 1941, altii decat cei care au fost ucisi in zilele ce au urmat sau care, prinsi fiind, au murit in ancheta NKDV-ului: Vasile Grijincu, condamnat la moarte, mort in 4 iulie 1942. Sotia lui, Veronica, impreuna cu cei 8 copii deportati in Kazahstan; Ilie Vasca – intors din lagar in 1961; Nicolae Pogoja, 10 ani, mort in lagar; Vasile Onifriciuc, 10 ani, mort in lagar; Ilie Daca, 10 ani, mort in lagar; Nicolae Motrescu, 10 ani, mort in lagar; Teodor Daca, 10 ani, intors in 1961; Simion Pojaga, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Ioan Boiciuc, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Teodor Comarita, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Gheorghe Pojaga, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Ilie Ciucureanu, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Gheorghe Popescu, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Constantin Coroama, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Ioan Popescu, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Orest Dugan, condamnat la 8 ani, intors in 1961; Petru Schipor, 8 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Petru Pojaga, 10 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Vasile Zmosu, 8 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Teodor Clingher, 8 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei; Cosma Crasneanu, 8 ani, mort in lagar inainte de pronuntarea sentintei (cf. Cristina Pinzaru, “Despre Masacrul de la Fantana Alba – Katyn-ul romanesc, numai tacere”).
Dupa cum se poate observa, mai toti erau doar niste copii! Ce fel de fiinta poate fi cea care tortureaza si ucide copii nevinovati? Se confirma, inca o data, ca unele bipede cu aspect uman pot fi mai sangeroase decat fiarele padurii!
0 comentarii: